„People say we are facing a food crisis. But I say we face a different kind of crisis. Before we run out of food to feed the people, we will run out of fresh water to drink.” PhD. Elaine Ingham
97% din întreaga cantitate de apă existentă pe Pământ este conținută de către mări și oceane, fiind prin urmare apă sărată, ce nu poate fi băută. 2% din totalul de apă este conținut în ghețari și zăpadă. Și doar 1% din întreaga cantitate de apă de pe această planetă este apă dulce, conținută în râuri, lacuri și în pânzele freatice.
Aceasta este toată apa dulce disponibilă oamenilor și tuturor viețuitoarelor care depind de ea pentru a trăi.
Luna Leopold, renumit geomorfolog și hidrolog american, spunea că „Nivelul de sănătate al apelor este măsura principală a modului în care trăim pe acest pământ.”
Pornind de la această afirmație, putem spune că modul în care omenirea a ajuns sa trăiască pe acest pământ este unul dezastruos. Resursele naturale ale planetei sunt exploatate și epuizate fără discernământ, în goana după profituri cu orice cost, iar apa, alături de sol și aer, reflectă din plin toate aceste atitudini și comportamente.
Trebuie să ne punem așadar întrebarea „În ce măsură actualul mod de operare al societăților moderne este favorabil dezvoltării și proliferării vieții?” Suntem ca societate pro sau anti viață? Și mă refer aici la toate formele de viață existente, nu doar la oameni.
Am putea spune, observând ceea ce se întâmplă în jurul nostru – specii nenumărate ce dispar ca urmare a acțiunilor umane, că societățile moderne se comportă într-o manieră care pare a fi anti-viață.
Trăim în prezent o criză a apei pe care omenirea însăși a creat-o.
Nu suntem prima civilizație care experimentează această problemă. Descoperirile arheologice precum și relatările istorice indică faptul că, în istoria umanității, aproape toate civilizațiile centralizate, dezvoltate în jurul așezărilor urbane, au distrus în mod consistent cele mai importante două resurse necesare susținerii oricărei civilizații – APA și SOLUL.
Multe civilizații au dispărut deoarece și-au distrus bazinele hidrologice. Defrișările masive, pășunatul excesiv, aratul solurilor, au condus de fiecare dată la aceleași rezultate – degradarea și epuizarea solurilor fertile și a surselor de apă proaspătă. Și odată pierdute aceste două resurse se pierd însăși condițiile de bază pentru dezvoltarea și perpetuarea oricărei societăți.
Și aparent istoria pare să se repete, căci oameni nu caută să învețe lecțiile pe care istoria i le oferă.
Apa este limitată și extrem de prețioasă!
Agricultura industrializată este unul dintre principalii factorii de poluare și distrugere a resurselor de apă proaspătă, dar și a mărilor și oceanelor. Ceea ce puțini oameni realizează este că mult lăudata „Revoluție Verde” s-a bazat, în fapt, pe o revoluție albastră, adică o creștere fără precedent a sistemelor de irigare necesare creșterii monoculturilor petro-chimice, desfășurate pe suprafețe uriașe.
Apa a început să fie adusă de la distanțe foarte mari, la costuri și mai mari. Au fost accesate depozitele subterane antice de apă, depozite care în prezent sunt aproape secate. Iar acele depozite antice de apă nu vor putea fi refăcute niciodată.
Pânzele freatice, cursurile apelor și zonele de coastă au ajuns să fie extrem de poluate și intoxicate de la fertilizatorii sintetici și biocidele folosite pentru creșterea acestor monoculturi. Căci, lucrând cu soluri moarte, nicio recoltă nu ar fi putu fi obținută fără acest aport exterior de substanțe chimice, aport extrem de costisitor și, în același timp, extrem de dăunător.
Poluate într-o măsură greu de imaginat, apele mărilor și oceanelor au început să manifeste „simptome” precum creșteri excesive de alge, creșteri care au efecte toxice asupra ecosistemelor acvatice.
În 2016 oamenii de știință au identificat, la nivel global, 405 „zone moarte”, în zonele de coastă și la gurile de vărsare a râurilor, adică zone unde concentrațiile de nitrați scurși din proprietățile particulare și din terenurile agricole stropite excesiv cu fertilizatori sintetici au atins concentrații atât de mari încât viața nu își mai poate urma cursul. Iar aceasta este aproape o triplare față de numărul de astfel de zone moarte identificate în 2004, care fusese de 150.
Așadar, deși pe termen scurt a apărut o creștere a producției de hrană, costurile reale cu care acest lucru s-a realizat sunt enorme și în detrimentul umanității, diminuându-i, de fapt, șansele de supraviețuire pe termen lung.
Diferitele industrii, folosesc și ele cantități uriașe de apă, în marea majoritate a cazurilor, fără să se preocupe de faptul că poluează acea apă și fără să fie trase la răspundere pentru că nu se ocupă să curețe și să trateze apa pe care o folosesc, înainte de a o întoarce în ecosistemul de unde au luat-o.
Și pe lângă faptul că nu o tratează, de foarte multe ori, apa luată dintr-un anumit ecosistem, este deversată la distanțe foarte mari, într-o stare deplorabilă, conducând astfel la secarea și deteriorarea multor bazine hidrografice. Acest mod de acțiune are efecte dezastruoase la nivelul ecologiei acelor ecosisteme, afectând toate formele de viață care fac parte din ele, inclusiv oamenii.
Și nici oamenii nu se lasă mai prejos în această cursă accelerată de distrugere și poluare a apei.
Populațiile țărilor dezvoltate au ajuns să privească apa ca pe un „bun dat”, ca pe ceva care pur și simplu este, fără să își pună întrebări esențiale în privința ei. De unde vine apa care curge la robinet? Care este costul real pentru ca această apă să curgă la robinet? Ce se întâmplă cu apa care se scurge în canalizare și unde ajunge ea în cele din urmă și în ce condiții? De asemenea, aceste populații nici nu își pot imagina faptul că în țările subdezvoltate oamenii trebuie să meargă 10, 15, 20, uneori chiar și 50 de kilometrii pentru a obține apă potabilă.
Un alt aspect pe care oamenii îl pierd din vedere este cel al privatizării apei potabile.
APA ESTE UN DREPT DIN NAȘTERE. Este o resursă comună, ce aparține întregii umanității. Apa nu este un produs corporativ care să fie vândut celui mai mare ofertant.
Este o naivitate să credem că ne vom putea descurca cu apa vândută la sticle de plastic de către corporațiile care au privatizat izvoarele de apă, izvoare care, de fapt, aparțin tuturor oamenilor care trăiesc în acel bazin hidrografic.
Așadar, aspectul la care trebuie să reflectăm este „Cum avem grijă de această resursă inestimabilă?”.
Trebuie să înțelegem că doar atunci când apa rămâne curată și pură, când acțiunile oamenilor nu o contaminează și nu o distrug, ea poate să susțină această diversitate uriașă de forme de viață care există pe Planeta Apă.
Viitorul apei depinde acum de capacitatea oamenilor de a înțelege puterea ei de a crea viață, dar și vulnerabilitățile pe care le prezintă.
De aceea, atunci când vorbim de sustenabilitate, vorbim de fapt de abilitatea de a susține ciclurile vieții, deci implicit circuitul apei.
Pentru a învăța mai multe despre Permacultură și Științele Regenerative te invit atât să parcurgi materialele pregătite de noi și publicate în secțiunea Articole, cât și să urmărești și să participi la evenimentele pe care le vom organiza în timp – webinar-ii, seminarii și ateliere.
Înscrie-te la newsletter
Primești articole noi și noutăți despre permacultură. Îți trimitem doar informații utile.
După înscriere vei primi un email de confirmare. Dacă nu îl găsești în Inbox, verifică și folderul Spam sau Promotions.
Te poți dezabona oricând. Vezi Politica de confidențialitate.
