Dăunătorii – Prima parte

Natura ne oferă foarte multe mecanisme prin care să ne ușurăm activitatea de a ne cultiva hrana.

Atunci când alegem să lucrăm în armonie cu Natura, să observăm care sunt tiparele și mecanismele cu care Natura lucrează, tipare și mecanisme pe care le-a perfectat de-alungul mileniilor, atunci creăm ecosisteme sănătoase, stabile și reziliente.

Lucrurile stau însă exact pe dos, iar practicile pe care le observ, cel mai adesea, în jurul meu merg exact în direcția opusă celei indicată de Natură. Oamenii au ajuns să facă lucrurile pe dos, atunci când vine vorba de a își cultiva hrana, să se pună de-a curmezișul în toate aceste procese naturale și, astfel, își cresc volumul de muncă, o muncă inutilă, recurgând cel mai frecvent la tot felul de soluții toxice, dăunătoare nu doar mediului înconjurător, ci inclusiv lor și generațiilor viitoare.

Una dintre problemele cele mai stringente cu care oamenii se confruntă când vine vorba de cultivarea hranei, de la scară mică, la scara industrială, problemă creată de ei înșiși, sunt dăunătorii, adică diferitele specii de insecte ce „atacă” plantele din culturile destinate obținerii de hrană.

Însă, ce sunt cu adevărat dăunătorii?

Sunt ei oare niște creaturi haine ce vin să se înfrupte din culturile oamenilor și să le distrugă, așa cum sunt portretizate de companiile producătoare de soluții „minune” de eliminare „rapidă” a lor? Oare așa de dură să fie Natura încât să îi pună omului „bețe în roate” cu rea intenție, pentru ca el să nu își poată asigura existența?

Răspunsurile la aceste întrebări comportă două aspecte – unul pozitiv și unul negativ.

Aspectul pozitiv constă în faptul că, din fericire, Natura NU este dură și nici NU caută să îi pună piedici omului în a își asigura hrana necesară existenței sale. Chiar mai mult, Natura îi pune la dispoziție omului mecanismele prin care el să realizeze acest lucru într-o manieră împlinitoare, abundentă.

Aspectul negativ constă în faptul că, din nefericire, omul NU mai observă procesele naturale, NU mai vede Natura ca pe cel mai bun profesor pe care l-ar putea avea atunci când vine vorba de a își asigura existența, ci o vede ca pe un inamic, un dușman ce trebuie combătut prin orice fel de mijloace.

Chiar de curând citeam într-un comentariu la o postare pe un grup dedicat Permaculturii recomandarea de a se folosi un anumit insecticid pentru niște creaturi găsite într-un vas cu apă, însoțit de mențiunea „Dacă nu elimini dăunătorii nu faci nimic!”. Și asta fără măcar a căuta să afle ce erau acele mici creaturi.

Cred că în loc să căutăm soluții „minune” de eliminare a acestor „dăunători” ar trebui să ne punem întrebarea „De ce au apărut aceste insecte în ecosistemul meu?”.

Iar în găsirea răspunsului la această întrebare ar trebui să fim cât mai obiectivi cu putință și să ne uităm la acțiunile și comportamentele noastre asupra respectivului ecosistem și dacă sunt ele sau nu în armonie cu tiparele și mecanismele naturale.

Astfel, vă poate fi de folos să analizați următoarele aspecte:

• Ce dăunători au apărut și care sunt culturile afectate?
• Cât de intensă este infestarea?
• Ce perturbări (arat, săpat, discuit, etc.) au avut loc la nivelul solului în ecosistem înainte de apariția dăunătorilor?
• Care este gradul de biodiversitate al ecosistemului? Predomină monoculturile sau policulturile în ecosistemul vostru?
• Au fost folosite biocide, chimice sau naturale, în ecosistem? Dacă da, cu ce frecvență, când și cum au fost aplicate?
• Au fost folosiți fertilizatori (naturali sau sintetici) în ecosistem?
• Ce alți factori ce interacționează cu ecosistemul vostru puteți identifica?

Răspunsurile la aceste întrebări vor începe să contureze o imagine mult mai obiectivă cu privire la prezența dăunătorilor în cadrul ecosistemului vostru. Vom începe să vedem că prin acțiunile noastre am contribuit la crearea sau amplificarea unor dezechilibre la nivelul ecosistemului, dezechilibre pe care le putem înțelege prin efectele pe care le produc – bolile și dăunătorii ce afectează ecosistemul.

Iar rezolvarea nu va veni niciodată adresând nivelul efectelor, ci va veni doar atunci când vom adresa nivelul cauzelor reale pentru care plantele din ecosistemul nostru suferă. În urma acestei suferințe plantele emană în atmosferă hormonii de stres, iar acești hormoni de stres sunt ca un far de lumină pe malul unei mări, far ce ghidează dăunătorii spre plantele aflate în suferință.

Ajungem astfel și la răspunsul întrebării „Ce sunt cu adevărat dăunătorii?” și înțelegem că dăunătorii nu sunt acele creaturi haine ce au ca scop distrugerea culturilor omului, ci sunt mecanisme perfectate de Natură pentru re-echilibrarea și asigurarea sănătății unui ecosistem.

Altfel spus, dăunătorii nu sunt altceva decât gunoierii Naturii. Aceștia nu apar niciodată întâmplător! Ei vin mereu acolo unde este nevoie de ei, adică acolo unde plantele se află în stres sau suferință. Natura îi trimite pentru a face curățenie, căci de-a lungul mileniilor Natura a perfectat aceste mecanisme prin care permite perpetuarea acelor exemplare ce prezintă caracteristicile optime pentru a se reproduce și a duce specia mai departe.

Ca o analogie, gândiți-vă la felul în care animalele de pradă vânează. Aceștia vor vâna cu precădere animalele slabe, bolnave, bătrâne, făcând astfel „curățenie” în materialul genetic al animalelor pe care le vânează.

În mod asemănător, dăunătorii vor acționa asupra plantelor bolnave, slabe, aflate în stres și suferință.

Prin urmare, ar trebuie să ne îndreptăm atenția asupra cauzelor ce conduc la suferința și stresul plantelor din ecosistemele noastre cultivate.

Despre acestea, poți să citești în a doua parte a acestui articol.

Pentru a învăța mai multe despre Permacultură și Științele Regenerative te invit atât să parcurgi materialele pregătite de noi și publicate în secțiunea Articole, cât și să urmărești și să participi la evenimentele pe care le vom organiza în timp – webinar-ii, seminarii și ateliere.