Permacultura ca mod de a trăi

„The healing of the land and the purification of the human spirit is the same process.” Masanobu Fukuoka

Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de când studiez Permacultura și Științele Regenerative a fost redescoperirea conexiunii cu tot ceea ce mă înconjoară. Am înțeles că sunt parte integrantă din acest extraordinar Univers în care fiecare element își are rolul lui plin de sens.

Permacultura a pornit de la ideea de a cultiva într-un stil care să fie permanent. În timp însă, ea a evoluat la conceptul de Cultură permanentă, în acest context cultura fiind înțeleasă ca și cultură a societății, ca și stil de viață al unei comunități de oameni.

Pentru mulți oameni Permacultura înseamnă „un alt fel de grădinărit”, înseamnă straturi înălțate, mulcit, rotația culturilor, căutarea unor soluții mai „naturale” de combatere a dăunătorilor, iar acestea sunt toate lucruri bune, pentru că mișcarea se face în direcția potrivită.

Cred însă, și mi-aș dori ca tot mai mulți oameni să înțeleagă acest lucru, că Permacultura înseamnă cu mult mai mult de atât.

Permacultura este o filozofie de viață. Este o lentilă diferită prin care să ne uităm la propria viață ca parte integrantă din tot ceea ce ne înconjoară. Permacultura nu se face, se trăiește. Nu faci Permacultură, ci o trăiești, clipă de clipă, ceas de ceas, zi de zi. Și chiar dacă începem prin a ne strădui măcar să o trăim zi de zi, este un mare pas înainte.

Asta ar înseamnă să ne străduim zi de zi să trăim într-un mod regenerativ și sustenabil, cu grijă și compasiune pentru tot ceea ce ne înconjoară, însuflețit sau nu. Ar înseamnă să fim cât putem de atenți la gândurile pe care le gândim, la cuvintele pe care le rostim, la acțiunile pe care le întreprindem și să urmărim constant ca ele să fie cât mai aliniate cu cele 3 principii etice ale Permaculturii:

„Grija față de Pământ”

„Grija față de Oameni”

„Grija față de Viitor”

Oamenii au ajuns să trăiască în ziua de astăzi într-un orizon foarte limitat, în care nu văd și ignoră consecințele pe care manifestările lor, de orice natură, fie că e vorba de gând, cuvânt, sau acțiune, le au asupra ecosistemelor din care fac parte, ecosisteme care se cuprind unele în altele, de la micro la macro cosmos.

Cunoașteți metafora fluturelui care bate din aripi în Japonia și în America este uragan? Această metaforă sintetizează foarte bine modul în care chiar și cea mai mică manifestare a omului impactează ecosistemele la niveluri la care el nici nu se gândește.

Și pentru ca discuția să nu fie doar una teoretică, vă invit să reflectați asupra unei practici foarte răspândite, aparent „firească”, anume aratul. La o privire superficială de tipul „nu văd mai departe de cămașa de pe mine” ar părea că aratul este o acțiune ce produce un impact doar la nivel local, sau la nivelul la care se realizează. Dar oare chiar așa stau lucrurile? Nici pe departe! Căci dacă așa ar sta lucrurile atunci „The Great Dust Bowl” (sau Marele Nor de Praf) din 1930 care a afectat regiuni extinse de câmpie din sudul Statelor Unite, unde s-au înregistrat furturi severe de nisip, amplificate de o secetă severă, nu ar fi putut avea loc. Efectul ar fi trebuit să fie doar unul local.

Însă efectele nu sunt niciodată doar locale!

Oamenii trag apa la toaletă fără să se gândească nici măcar o secundă ce se întâmplă cu acea apă care a fost curată și pe care au murdărit-o. Unde ajunge? Cât mai poate fi curățată? Ce impact are asupra altor ecosisteme și unde? Credeți că stațiile de tratare și epurare a apelor uzate pot să scoată apa aceea la un nivel de puritate măcar așa cum a ajuns în vasul de toaletă? În niciun caz! Doar sistemele biologice au această capacitate și ele sunt o raritate încă. Și atunci, câți oameni se întreabă oare unde ajunge această apă, ce efecte are ea asupra altor viețuitoare și ecosisteme?

Oamenii taie pădurile ca să are terenul și să cultive culturi anuale. Și astfel se intră într-un cerc vicios. Mai întâi, prin perturbarea în mod repetat a solului repetat începe să se piardă materia organică din sol și solul, care odată era fertil și putea susține un ecosistem peren complex (pădurea) își pierde fertilitatea, devine steril, nu mai crește nimic în el. Și omul intervine cu fertilizatori de sinteză.

Apoi încep să apară bolile și dăunătorii căci solul este lipsit de viață și organismele dăunătoare au locul de joacă gata pregătit. Și omul intervine cu biocide, pe care trebuie să le facă tot mai potente, căci nu rezolvă nimic cu ele, decât niște ameliorări de scurtă durată. Oamenii stropesc câmpurile cu produse chimice de sinteză, îmbrăcați în acele costume din cap până în picioare, cu măști, mănuși și tot felul de protecții și toate acele substanțe nu doar că poluează mediile în care sunt împrăștiate, ci ajung să fie purtate prin bazinele hidrografice la sute de kilometrii depărtare, poluând și distrugând întregi ecosisteme fluviale și maritime.

Iar apoi acele recolte chimizate obținute sunt date spre consum altor oameni care ușor, ușor, ajung abonați la alte produse de sinteză, care nici ele nu le rezolvă de fapt problemele.

Apoi apare eroziunea solului, micro-climatul se schimbă, apare seceta, sau apar inundații, anotimpurile nu mai par să fie ce au fost odată, sunt 20 de grade în lunile Ianuarie și Februarie, când ar fi trebuit să fie ger și nămeți.

Aici am să fac o mică paranteză căci vreau să știți că nu sunt o susținătoare a fenomenului „încălzirii globale”, nu în forma și datorită cauzelor pe care acest curent le vehiculează.

Căci tot ceea ce am studiat în domeniul Permaculturii și al Științelor Regenerative m-a făcut să înțeleg că planeta noastră are și ea propriile ei cicluri prin care trece, cicluri care presupun creșterea sau scăderea temperaturilor globale.

Problemele nu sunt generate de „încălzirea globală”! Problemele sunt generate de administrarea extrem de defectuoasă a resurselor, de consumul excesiv și exagerat de resurse neregenerabile sau greu regenerabile, de distrugerea ecosistemelor perene, de distrugerea, poluarea și contaminarea solului, de contaminarea și distrugerea bazinelor hidrografice și a ecosistemelor maritime.

Altfel spus probleme cu care omenirea se confruntă astăzi sunt generate de faptul că omenirea a ajuns să trăiască în avariție, în afara ecosistemelor ce o conțin, să creadă ca este deasupra și superioară tuturor celorlalte elemente componente, voind să domine și să stăpânească tot, fără nicio urmă de etică și morală.

La toate aceste probleme există soluții și ele nu presupun certificate verzi, taxe pe amprente de carbon sau alte astfel de non-sensuri. Soluțiile reale pot să apară însă doar atunci când omul se reîntoarce la etică, la a acționa în acord cu principii etice care să îi guverneze manifestările, atunci când își asumă și alege să devină responsabil pentru îl însuși și pentru urmașii săi.

Iar acestea sunt motivele pentru care știu și susțin că Permacultura nu se face, Permacultura se trăiește. În fiecare zi, cu fiecare acțiune, caut să fiu cât mai mult în acord cu aceste trei etici ale Permaculturii, cu principiile ei și caut soluțiile, instrumentele și tehnicile care să mă susțină pe acest drum.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă utilizarea toaletei compost, care a venit odată cu plecarea de lângă capitală și mutarea la țară. Și chiar dacă și în ultimii ani în care am locuit lângă capitală, am implementat un sistem cu circuit închis prin care apa pe care o murdăream nu era aruncată pe țeavă la vale, să se descurce alții cu mizeriile mele, ci era curățată cu ajutorul unei stații de epurare ce folosea micro-biologia pentru a curăța acea apă murdărită, care apoi era întoarsă la adâncime în sol pentru filtrare suplimentară și protejarea pânzei freatice, trecerea la utilizarea toaletei compost a fost o bucurie extraordinară pentru mine.

A fost o bucurie pentru că folosind toaleta compost nu mai iroseam apă, pentru că am mai făcut un pas în a trăi și mai deplin în acord cu etica și principiile Permaculturii. Și am păstrat acest pas făcut și în cadrul construcției de tip Tiny House pe care am realizat-o, păstrând toaleta de tip compost și în cadrul ei. În alte articolele pe care le veți regăsi în secțiunea Construcții veți putea citi mai multe despre experiența toaletei compost.

Permacultura ne învață că avem la îndemână toate instrumentele, cunoștințele și înțelepciunea străveche necesare pentru a trăi, ca societate, o viață regenerabilă, sustenabilă și în armonie cu tot ceea ce ne înconjoară.

Știu că schimbarea nu va veni niciodată de sus în jos, adică de la conducerile statelor către societate, ci ea se va propaga doar în mod invers, de la fiecare element către întreg, atunci când vom integra ca parte din cine suntem traiul regenerativ, cu grijă, respect, compasiune, empatie și venerație pentru această minunată Planetă și tot ceea ce cuprinde ea, cu grijă și compasiune pentru Oameni și, nu în ultimul rând, cu grijă și considerație pentru Viitor.

Pentru a învăța mai multe despre Permacultură și Științele Regenerative te invit atât să parcurgi materialele pregătite de noi și publicate în secțiunea Articole, cât și să urmărești și să participi la evenimentele pe care le vom organiza în timp – webinar-ii, seminarii și ateliere.