„There is only one law that is offered to us by such education as we derive from nature, and that is the law of return…” Bill Mollison – Permaculture: A Designer’s Manual
Permacultura este știința proiectării etice – Ethical Design Science.
Totodată, Permacultura este o știință multidisciplinară, care integrează diferite alte științe, atât științe exacte, dar mai ales științe ale Naturii, care se preocupă de viață.
Este o știință integrativă, pentru că integrează solul, resursele, oamenii și mediul înconjurător, în sisteme cu circuit închis, libere de deșeuri și reciproc avantajoase, așa cum întâlnim în Natură.
Mai mult decât atât, Permacultura este o știință holistică, pentru că oferă soluții holistice problemelor contemporane, potrivite atât în mediul rural, cât și în cel urban, concentrându-se asupra unei imense varietăți de subiecte, printre care agricultura, silvicultura, colectarea apei, energia regenerabilă, metodele ecologice de construit, managementul deșeurilor, sistemele de creștere a animalelor, sistemele economice, tehnologia și nu în ultimul rând dezvoltarea comunităților umane.
De asemenea, Permacultura este o știință orientată spre acțiune, principiile de la care ea pornește oferind direcții concrete de acțiune și un cadru pentru rezolvarea problemelor în mod ecologic, regenerabil și sustenabil.
Permacultura ca știință este o știință etică, fundamentată pe principii etice, filozofia care stă la baza designului de Permacultură comportând un set definit și clar de VALORI.
Putem înțelege astfel Permacultura ca pe „o lentilă nouă” care ne ajută să vedem lumea într-un mod nou…anume prin „ochii Naturii”. Căci Permacultura este despre etică și despre știință.
În manualul său, Bill Mollison precizează că există o singură LEGE pe care o putem extrage din învățăturile pe care Natura ni le oferă, anume LEGEA RESTITUIRII, pe care o enunță în mai mult feluri:
„Orice am lua, trebuie să dăm înapoi.”
„Natura cere ceva în schimb, pentru orice cadou pe care îl primim.”
„Utilizatorul trebuie să plătească.”
Adică societatea trebuie, ca o condiție a utilizării resurselor, să înlocuiască o cantitate egală sau mai mare de resurse ca cea folosită.
Inerente acestei legi sunt concepte precum replantarea, reciclarea, durabilitatea și înlăturare benefică și corectă a deșeurilor. Iar Natura are „penalități” extreme, cu efecte negative de lungă durată, pentru cei care încalcă această lege, pentru vecinii lor și, mai ales, pentru generațiile următoare.
Și haideți să vedem cum se traduce această lege în mod practic, sau mai exact care sunt efectele practice ale ignorării acestei legi, fapt ce se întâmplă atât de frecvent în societatea de azi.
Și am să discut două exemple foarte comune ce pot fi întâlnite pe scară largă în sistemul convențional și chiar și cel tradițional de cel tradițional de cultivare a hranei.
Primul exemplu cu care am să încep este practica arderii materiei organice. Această practică este un exemplu atât de clar de cum omul merge împotriva acestei Legi a Naturii, care nici nu îi cere omului atât de mult, în definitiv, ci doar să aibă grijă să nu secătuiască resursele pe care Natura i le oferă, preocupându-se să le refacă, acolo undele folosește.
Și dacă vă întrebați ce resurse ar trebui omul să refacă atunci când își cultivă o grădină de legume, spre exemplu, căci doar plantele cresc „singure” și cresc peste tot în Natură fără ca omul să facă ceva acolo, ei bine, răspunsul este acela că plantele nu cresc din nimic, ci folosesc resursa sol.
Deci, implicit, cultivând diferite suprafețe de pământ, pentru a respecta aceasta Lege a Naturii, omul trebuie să se îngrijească de această prețioasă resursă și să restituie resursele ce au fost consumate în procesul de creștere a hranei. Și cum poate face acest lucru? Sunt mai multe moduri.
Gândiți-vă la un câmp sălbatic cu flori. Primăvara vine și câmpul se umple cu flori și plante de tot felul. Acestea se maturizează pe parcursul anului, produs semințe, iar apoi, când toamna se încheie, se veștejesc și se usucă. Însă, cel mai important este faptul că nu vine nimeni să le adune și să le dea foc. Ele rămân acolo unde au crescut și îmbogățesc solul cu materie organică, adică returnează solului ceea ce au luat în procesul de creștere și dezvoltare.
Ori omul, face exact contrariul. În loc să lase frunzele sub pomi, să nu mai ardă resturile de materie vegetală rezultate în urma cultivării unei grădini, adună totul cu dârzenie, preocupat adesea de ce vor spune alții dacă grădina lui nu este „îngrijită” și ignoră cu desăvârșire această singură și esențială Lege a Naturii.
Un copac care a crescut zeci, sau poate chiar sute de ani, dacă nu a venit toporul sau drujba să îl doboare, în momentul în care și-a încheiat ciclul de viață va cădea la pământ unde va începe să se descompună și să mijlocească astfel prin materia lui perpetuarea diferitelor forme de viață din ecosistemul în care a existat. Acestea sunt procese de evoluție și involuție ce fac parte din Legile Universului.
Și atunci omul, învățând de la Natură, trăind în armonie cu legile naturale, nu va mai arde materia organică. Va lăsa frunzele sub copaci în livezi, în parcuri, în grădini și va composta materia organică rezultată din grădină, sau va lăsa plantele uscate pe pământ, să se descompună și să reîntoarcă în sol ceea ce au utilizat ca să crească.
Un alt exemplu în care omul ignoră această Lege a Naturii l-am întâlnit în suburbiile Bucureștiului, cu siguranță fiind departe de a fi un exemplu izolat. Astfel, în mini cartierul de vile în care locuiam locatarii au ales să scoată apa din fântâna proprie, să o murdărească în diferite forme și să o dea mai departe pe țeava canalizării. Adică nu doar lipsă de responsabilitate și asumare ci și irosirea acestei prețioase resurse – apa, care, în cazul respectării acestei Legi a Naturii, ar fi fost curățată după utilizare și reîntoarsă în pânza freatică pentru a o proteja.
Sunt nenumărate exemple de practici în care agricultura a utilizate irațional și iresponsabil această prețioasă resursă, extrăgând-o din sol, din pânze freatice de mare adâncime, și irosind-o prin irigări de suprafață, în care peste 60% din apă se pierde în urma procesului de evaporare.
Și dacă vor fi oameni care vor spune ca este suficientă apă în pânza lor freatică pentru a o tot scoate și arunca pe țeavă la vale, acelora am să le răspund că poate vi fi pentru generația lor și poate și pentru următoarea, însă pentru strănepoții lui va fi suficientă? Sau pentru stră-strănepoții lui va mai ajunge? Trăim deja vremuri în care apa curată este o resursă în diminuare rapidă, căci vă întreb câți dintre voi mai aveți curaj să beți apa din râurile din care acum 30-40 de ani oameni își lua apa curată de băut? Și atunci, întrebarea care se pune este ce facem sau nu facem acum pentru ca și generațiile care vor urma să aibă apă în fântână, să aibă râuri curate din care să poată bea apă sau în care să se scalde.
Iată deci cum integrând această Lege a Naturii ca parte din existența noastră, ajungem să gândim diferit și să acționăm diferit. Să vedem unde irosim și să descoperim căi prin care să returnăm Naturii din ceea ce ea ne dăruiește.
Pentru a învăța mai multe despre Permacultură și Științele Regenerative te invit atât să parcurgi materialele pregătite de noi și publicate în secțiunea Articole, cât și să urmărești și să participi la evenimentele pe care le vom organiza în timp – webinar-ii, seminarii și ateliere.
Înscrie-te la newsletter
Primești articole noi și noutăți despre permacultură. Îți trimitem doar informații utile.
După înscriere vei primi un email de confirmare. Dacă nu îl găsești în Inbox, verifică și folderul Spam sau Promotions.
Te poți dezabona oricând. Vezi Politica de confidențialitate.
