Succesiunea ecologică – Partea a patra

Acum că am detaliat subiectul plantelor pionier, oferindu-vă o mai bună înțelegere a acestor plante valoroase, voi continua descrierea etapelor succesiunii ecologice.

Așadar, pe măsură ce timpul trece și toate aceste plante pionier erbacee își îndeplinesc rolurile lor, solul devine tot mai bogat în materie organică, tot mai diversă și, prin urmare, micro-organismele ce trăiesc în sol devin tot mai diverse și mai avansate pe lanțul trofic.

Și dacă la începutul succesiunii, solul era predominat de bacterii, căci ierburile și buruienile preferă, în marea lor majoritate, soluri alcaline pe care doar bacteriile le pot crea, pe măsură ce solul este îmbogățit te prezența acestor specii, el începe să includă și diferite specii de fungi, protozoare, nematode, micro-artropode și artropode. Iar acest lucru permite ca plante, tot pionier și ele, însă mult mai avansate, predominant perene, să înceapă să își găsească spații și nișe pe care să le ocupe.

Trecem așadar la următoarea etapă pe scara succesiunii ecologice, aceea în care putem observa că își fac apariția tufișurile, rugii, arbuștii, premergători ai copacilor pionier. Printre cele mai cunoscute elemente în această etapă avem Murul sălbatic, Zmeura sălbatică, Măceșul, Lemnul câinesc, Porumbul, Păducelul, Cătina.

Aceste plante perene au deja nevoie de cu totul alte condiții în sol față de ierburi și buruieni, respectiv, pentru a se dezvolta corespunzător aceste plante perene au nevoie de o cantitate mult mai mare de fungi în sol. Prin urmare, solul nu mai este predominant alcalin, ci începe să se îndrepte spre un sol acid, creat de fungi.

În următoarea etapă a succesiunii ecologice, anume etapa copacilor pionier apar specii precum Salcia, Salcâmul, Mesteacănul, Alunul, Plopul, Zada, majoritatea Pinilor, Arinul. Acești copacii sunt primii care încep să crească, pregătind terenul pentru speciile ce vor veni în ultima etapă a acestui proces.

Și cum anume pregătesc ei terenul? În esență, contribuind la creșterea masei de fungi din solurile respective. Deja în pădurile pionier predomină fungii iar solul este predominant acid. Încă mai există și bacterii, însă numărul acestora este mult redus față de fazele incipiente ale succesiuni. De asemenea, există comunități tot mai vaste și variate de micro-organisme care consumă fungii și bacteriile, circuitul nutrienților în sol fiind deja un mecanism bine pus la punct. Despre circuitul nutrienților în sol puteți citi mult mai în detaliu în seria de articole despre Solul viu.

Este evident că odată cu evoluția florei va evolua și fauna și vor apărea în ecosistem tot mai multe elemente – păsări, insecte și animale, tot mai avansate în lanțul trofic.

Și ultima etapă în acest proces de succesiune ecologică este aceea a pădurilor mature, formate din specii cu durate lungi de viață, precum Stejarul, Fagul, Bradul alb, Carpenul.

Aceste ecosisteme mature susțin și au nevoie de întregul lanț trofic pentru a putea rămâne în echilibru, ele devenind lăcașurile prădătorilor de top, precum ursul sau lupul în țara noastră. Sunt ecosisteme diverse, structurate pe mai multe nivele:

o Nivelul coroanelor înalte – acest nivel este creat de speciile dominante de copaci

o Nivelul coroanelor medii – aceștia sunt copacii mai mici ce cresc în umbra copacilor dominanți

o Nivelul arbuștilor și tufelor

o Nivelul plantelor erbacee

o Nivelul plantelor ce cresc imediat deasupra solului

o Nivelul subteran, rizosfera

o Nivelul vertical – plantele cățărătoare

În ceea ce privește solul, cred că majoritatea dintre voi cunoașteți mirosul acela de „pământ de pădure”, adică de ciuperci. Pădurile mature au nevoie de soluri acide pentru a rămâne sănătoase și, prin urmare, solurile din aceste ecosisteme sunt dominate de fungi. În cazul pădurilor mature de conifere chiar, prezența bacteriilor în sol reprezintă un pericol pentru sănătatea ecosistemului.

Copacii dezvoltă diferite relații de simbioză cu fungii, întreținând schimburi reciproc avantajoase cu aceștia. Deoarece copacii pot fotosintetiza, aceștia pot produce carbohidrați, zaharuri, pe care le oferă la schimb fungilor cu care creează aceste relații simbiotice. Fungii micorizanți extind capacitatea copacilor de a își asigura resursele de care au nevoie, atât prin faptul că fizic aceștia se vor întinde mult mai mult decât rădăcinile copacilor, cât și prin schimburile pe care le fac.

Acesta este în sine un subiect vast și interesant, pe care îl voi aborda separat într-o serie de articole viitoare.

Ceea ce este important de reținut este că la acest punct în procesul de succesiune ecologică solul este unul acid, dominat de fungi.

La finalul acestei părți veți regăsi un grafic ce rezumă procesul succesiunii ecologice de la rocă, la stadiul de climax.

Acum, este important de știut că nu toate ecosistemele vor ajunge la acest stadiu de climax, adică de păduri mature, iar acest lucru se poate întâmpla din diferite motive. Unul dintre ele îl reprezintă prezența, naturală, a animalelor erbivore în anumite arealuri, care vor menține succesiunea într-un stadiu precedent celui de climax. Avem aici ca exemplu preeriile, stepele, pășunile. Deși aceste sisteme nu ating stadiul de pădure, ele vor avea astfel de elemente perene precum tufișuri și copaci, însă vor fi dominate de plante erbacee perene, cu sisteme de rădăcini adânci. Un studiu realizat în preeriile americane a relevat faptul că ierburile ce cresc în acele ecosisteme au rădăcini ce depășesc lungimea de doi metrii. Acestea sunt ecosisteme complexe, diverse și stabile, ce pot, la rândul lor să susțină prădători de top, cum este exemplul leilor în savanele africane.

Însă cel mai adesea succesiunea ecologică către stadiul de pădure matură va fi împiedicată de practicile și acțiunile umane, acțiuni și practici ce au devenit tot mai distructive în ultimele decenii. Și nu doar că practicile și acțiunile umane împiedică evoluția ecosistemelor naturale și cultivate, ci determină regresul acestora, sau mai grav, deșertificarea unor suprafețe extinse de pământ. Un deșert natural este, contrar opiniei generale, un ecosistem complex, stabil, în care exista uneori și câteva mii de specii ce coexistă (cum este spre exemplu deșertul Sonora), spre deosebire de deșerturile create de acțiunile umane care sunt lipsite de viață. Însă deșertificarea produsă de practicile umane și efectele ei devastatoare la nivelul ecosistemului întregii planete va face subiectul unui articol viitor.

Acum că am detaliat toate etapele prin care trece un ecosistem în evoluția sa spre maturitate, vă invit să citiți mai departe ultimele două părți ale acestui articol în care voi explica de ce este important să înțelegem ce este succesiunea ecologică și cum putem utiliza aceste informații pentru a susține ecosistemele noastre cultivate în a deveni unele echilibrate și stabile.

Pentru a învăța mai multe despre Permacultură și Științele Regenerative te invit atât să parcurgi materialele pregătite de noi și publicate în secțiunea Articole, cât și să urmărești și să participi la evenimentele pe care le vom organiza în timp – webinar-ii, seminarii și ateliere.