Succesiunea ecologică – Prima parte

De la rocă goală și până la pădurile seculare Natura trece printr-o serie întreagă de etape, vizibile la suprafața solului și invizibile în subteran. Ce reprezintă acest proces, care sunt etapele lui, care sunt caracteristicile lui principale, cum împiedică oamenii prin acțiunile lor evoluția ecosistemelor pe scara succesiunii ecologice, cum ne poate ajuta cunoașterea și înțelegerea succesiunii ecologice să creăm ecosisteme sănătoase, rezistente, care se auto reglează și auto susțin? La toate aceste întrebări și încă altele veți afla răspunsurile parcurgând această serie de articole.

Așadar, pentru început haideți să înțelegem ce este succesiunea ecologică ?

Atunci când vorbim de succesiune vorbim, de fapt, despre evoluție. Succesiunea ecologică reprezintă modul în care aceste ecosisteme evoluează pe măsură ce se dezvoltă și maturizează. Această evoluție, indiferent în ce regiune a globului s-ar desfășura va urma, în principiu, aceleași etape de la stadiul de piatră goală la cel de climax al evoluției – pădurile seculare.

Și cel mai simplu mod de a vă crea o imagine despre ce înseamnă succesiunea ecologică este să observați, dacă aveți ocazia, o suprafață de teren ce a fost lucrată (arată, săpată) sau care a trecut printr-o calamitate naturală (precum alunecare de teren, inundație) și care pornește aproape de la zero acest proces de succesiune ecologică. Sau puteți observa un ogor lăsat nelucrat de mai mulți ani sau o fermă abandonată, despre care exprimarea general folosită este că „a fost năpădit(ă) de buruieni”. În realitate, acolo, natura a preluat din nou controlul și a început să deruleze acest proces de succesiune.

Astfel, în funcție de punctul de pornire al succesiunii, distingem între SUCCESIUNE PRIMARĂ și SUCCESIUNE SECUNDARĂ.

Succesiunea primară

Este procesul care începe în medii care nu au fost anterior modificate în niciun fel de organisme vii. Acest tip de succesiune pornește de la zero, adică într-un mediu în care nu există sol sau vegetație, cum este cazul erupțiilor vulcanice, sau al retragerii ghețarilor și expunerii rocilor goale. Odată cu procesul de formare a solului noi specii, numite specii pionier, apar și încep să ocupe spațiile și nișele disponibile.

Succesiunea primară este un proces de durată, deoarece reprezintă practic crearea unui nou habitat, de la zero, într-un spațiu în care nu există plante, insecte, animale sau materie organică de vreun fel.

Succesiunea secundară

Este procesul care are loc în medii care au fost anterior modificate de existența organismelor vii. Acest tip de succesiune este cel mai des întâlnit, spre exemplu în zonele defrișate, pe ogoarele lucrate și abandonate, în miriștile incendiate, sau în zonele afectate de calamități (incendii, furtuni puternice, tornade, uragane, inundații, etc.). Însă cel mai des acest proces este întâlnit chiar în grădinile oamenilor. De ce, veți putea citi în continuare în această serie de articole.

De asemenea, succesiunea ecologică se poate clasifica și în următoarele trei categorii:

Succesiunea autogenă

Acest tip de succesiune ține de modificările mediului fizic rezultate prin însăși existența comunității de organisme, floră și faună, în spațiul respectiv. Altfel spus, existența oricăror organisme într-un anumit spațiu fizic va duce la modificări ale acelui spațiu fizic, modificări ce devin nepotrivite existenței acelei comunități.

Poate că, la o primă vedere, pare ciudat faptul că o comunitate de organisme, dezvoltându-se modifică mediul înconjurător până la un stadiu la care el devine inadecvat continuării existenței acelei comunități. Procesul este însă unul foarte logic și cu sens, tocmai pentru că vorbim de o evoluție.

Astfel, să luăm exemplu unei suprafețe de pământ populată cu ierburi și „buruieni”, adică plante ce vin într-un stadiu incipient al succesiunii. Aceste plante vor prospera și se vor înmulții cât timp condițiile din sol le sunt propice (semințele vor germina, în primul rând, doar atunci când solul este potrivit lor), adică solul este sărac în materie organică, compactat sau instabil și micro-organismele existente în sol sunt în proporție covârșitoare bacterii, fungii lipsind cu desăvârșire sau fiind într-o proporție extrem de mică, deci solul este unul alcalin. Ei bine, tot existând în acest spațiu fizic, aceste plante, cu cicluri de viață scurte și cu propagare amplă (multe semințe ce sunt împrăștiate de vânt), vor crea prin ciclurile de viață-moarte tot mai multă materie organică ce va fi încorporată treptat, treptat în sol. Pe măsură ce solul devine mai bogat în materie organică micro-organismele devin și ele tot mai diverse și mediul devine propice și altor tipuri de plante mai complexe, cu cicluri de viață mai lungi. Astfel, încep să apară membrii noi în acele comunități iar condițiile din sol devin din ce în ce mai nepotrivite speciilor inițiale. Nu doar că ele încep să fie umbrite de speciile mai complexe, însă solul în sine devine nepotrivit germinării semințelor lor.

Așadar, succesiunea autogenă este asociată comunității de organisme vii.

Succesiunea alogenă

Acest tip de succesiune este asociat cu mediul fizic, atunci când au loc modificări geologice la nivelul acestuia. Aceste modificări determină schimbări și la nivelul florei și faunei. Acest tip de succesiune o putem întâlni spre exemplu pe malurile râurilor unde se depun aluviuni ce încep să fie colonizate de diferite plante și viețuitoare.

Succesiunea biogenă

Succesiunea biogenă are loc atunci când într-unul dintre cele două tipuri anterioare de succesiune intervine un organism viu, care devine, cel puțin pentru un timp, agentul principal în procesul de succesiune. Apariția unui număr mai mare de animale erbivore, sau reducerea bruscă a acestor într-un anumit areal influențează semnificativ comunitatea de plante și viețuitoare din acel spațiu. De asemenea, dispariția unei specii este un eveniment ce influențează procesul de succesiune.

Însă, fără nicio urmă de îndoială, din punctul meu de vedere, omul reprezintă cel mai important agent în succesiunea biogenă, cel mai adesea prin acțiuni ce vin în contradicție cu tiparele și procesele naturale.

În fapt, omul, prin acțiunile sale, determină cel mai adesea regresul ecologic, deși tot el este și cel care are cea mai mare capacitate de a fi un element pozitiv în evoluția ecosistemelor naturale spre maturitate și stabilitate. Iar pentru a putea fi acel element pozitiv omul are nevoie să se informeze corect ca să înțeleagă cum funcționează natura și cum poate el să lucreze în armonie cu ea, ca parte integrantă din ecosistemul din care face parte.

Regresia ecologică

Regresia in ecosistemele naturale reprezintă reîntoarcerea unui ecosistem la un stadiu de succesiune anterior celui în care afla.

Astfel, calamitățile naturale (incendiile spontane, alunecările de teren, inundațiile) și acțiunile și practicile umane (defrișările, aratul și săpatul, vânatul excesiv) reprezintă evenimente ce determină regresia ecosistemelor naturale.

Și ca și exemplu am să fac referire la o situație care s-a întâmplat în Parcul Național Yellowstone, începând cu anii 1800. Pe scurt, oamenii au vânat toți lupii din acel areal fără să se gândească la consecințele acestei acțiuni. Și, pe lângă lupi, oamenii au vânat intensiv și alte specii prădătoare, precum urși, pume, coioți. Astfel un studiu intensiv efectuat în anul 1970 nu a descoperit nicio dovadă a existenței lupilor în Yellowstone. Consecințele nu au fost vizibile imediat, însă cu timpul ele au început să fie chiar foarte vizibile – eroziuni, degenerarea pajiștilor, reducerea biodiversității. De ce? Pentru că odată eliminată o specie, specie prădătoare din vârful lanțului trofic, alte specii nu au mai avut constrângeri în a se înmulții excesiv. Astfel, căprioarele și elanii au ajuns să suprapopuleze arealul și prin urmare să îl supra pășuneze. Pășunatul excesiv a adus cu sine degenerarea pajiștilor, reducerea biodiversității, eroziunea solurilor, mai ales pe malurile apelor curgătoare. Astfel, mai multe ecosisteme din acel areal au intrat în regres din punct de vedere al succesiunii, ca urmare a acțiunilor umane ce au determinat perturbarea echilibrului – dispariția unei specii și înmulțirea excesivă a altora.

În ceea ce privește calamitățile naturale, Pr. Dr. Elaine Ingham povestea într-o lecție despre unul din incendiile spontane ce s-a produs cu mai mulți ani în urmă tot în Parcul Național Yellowstone, incendiu în care în unele zone focul a ars cu atât de mare putere încât temperaturile ridicate au transformat nisipiul de la suprafața solului în sticlă, proces numit vitrificare. În acele spații regresul a fost unul atât de dramatic încât putem spune că acolo succesiunea a pornit de la zero, ca succesiune primară. Au fost necesari mulți ani pentru ca primele fire de iarbă să apară. Acesta este un exemplu de regresie drastică a ecosistemului la o fază incipientă a procesului de succesiune naturală. Astfel, în funcție de intensitatea perturbării, regresia poate fi mai pronunțată sau mai ușoară.

Reînnoirea ecologică

Pentru că viața este întotdeauna în flux, schimbările la nivelul florei și faunei sunt inevitabile în orice sistem natural și reprezintă o caracteristică fundamentală a acestora, unul dintre principiile Permaculturii statuând că „singura certitudine este schimbarea”. Acest proces de evoluție se poate desfășura în ritmuri diferite, mai încet sau mai rapid, unele stadii ale succesiunii durând mai mult, altele mai puțin. În urma acestui proces de evoluție ecosistemul va ajunge la un punct de climax, adică de dezvoltare maximă. În unele articole pe care le-am studiat pe acest subiect, unii autori menționau că odată ajuns în punctul de climax ecosistemul se oprește din evoluție, aspect care nu este în realitate adevărat. Viața este permanent în flux, iar schimbarea este singura constantă. De aceea, după acest punct de climax ecosistemul va intra într-un proces de reînnoire, însă nu la nivelul tuturor elementelor ce îl formează. Pentru exemplificare imaginați-vă o pădure matură cu arbori seculari. Acest ecosistem este deja în punctul de climax. Copacii din acea pădure vor crește poate și o mie de ani (dacă sunt lăsați în pace), însă la un moment dat vor cădea, așa cum vedem în păduri copaci doborâți de furtuni. În locul în care a existat un astfel de copac bătrân, cu o coroană imensă ce nu permitea dezvoltarea altor copaci, se va face, odată cu căderea lui, lumină și astfel lăstarii ce au stat în umbra lui așteptând ocazia să crească vor intra într-un proces accelerat de creștere, pentru a profita de oportunitatea creata. Astfel, căderea unor copaci seculari reprezintă o reînnoire a ecosistemului în faza de climax, ce asigură, de fapt, perpetuarea respectivului ecosistem.

În următoarea parte veți putea citi atât despre etapele succesiunii ecologice și caracteristicile lor, cât și despre alte subiecte conexe interesante și folositoare.

Pentru a învăța mai multe despre Permacultură și Științele Regenerative te invit atât să parcurgi materialele pregătite de noi și publicate în secțiunea Articole, cât și să urmărești și să participi la evenimentele pe care le vom organiza în timp – webinar-ii, seminarii și ateliere.