Pădurile comestibile – Partea a doua

În continuare, întrebarea firească ce vine este „Cum creăm o pădure comestibilă?”.

Răspunsul – imitând ceea ce Natura face de mii de ani. Mai detaliat, imitând modul în care o pădure este organizată și funcționează ca ecosistem natural.

Straturile unei păduri comestibile

În orice ecosistem natural de tip pădure vom întâlni 7 straturi:

1. Coroanele înalte – climax canopy trees

2. Coroanele mai joase, aflate sub cele înalte – understory trees

3. Tufe, tufișuri și copaci mici –bushes, shrubs, and small trees

4. Plante erbacee – herbaceous plants

5. Plantele care acoperă solul – ground covers and clumpers

6. Bulbii și rădăcinile – bulbs and roots

7. Plantele cățărătoare și vițe – vines and climbers

Astfel, în crearea unei păduri comestibile trebuie să ținem cont de această stratificare.

Prin urmare, o pădure comestibilă va funcționa exact ca o pădure naturală, însă ansamblul creat va favoriza producția de hrană pentru oameni.

Tipuri de păduri comestibile

Putem crea, în funcție de scopurile noastre și de spațiul pe care îl avem la dispoziție diferite tipuri de păduri comestibile, folosind diferite strategii, tehnici și instrumente.

În continuare, regăsiți o descriere sumară a acestora.

Pădurile comestibile cu o densitate foarte mare de plantare, în spații restrânse

Aceste sisteme sunt cele mai productive sisteme pe care le putem crea, deoarece aici implicarea și efortul uman pot fi cele mai ridicate, datorită spațiului restrâns avut la dispoziție.

Iar când spun că implicarea și efortul uman pot fi cele mai ridicate nu mă refer la ore și ore întregi de muncă. Chiar dimpotrivă, administrarea unui astfel de ecosistem poate ajunge, după perioada de implementare, la un timp de 2-3 ore pe săptămână, pentru a produce zeci de kg de produse. Cu cât densitatea și diversitatea sunt mai mari pe metru pătrat, cu atât mai productiv și mai rezistent devine ecosistemul.

Acest sistem de plantare presupune încurajarea proceselor de descompunere a carbonului, procese ce favorizează dezvoltarea vieții.

Această strategie am utilizat-o în Designul de Permacultură creat și implementat în grădina de la Domnești, unde am creat o pădure comestibilă în 100 de metrii pătrați, grădină care deși nu mai este îngrijită, continuă să se dezvolte și să producă, gestionându-se singură. Ca și model și sursă de inspirație am urmat modelul de pădure comestibilă al lui Angelo, de la Deep Green Permaculture și am introdus în acel spațiu restrâns peste 200 de specii de plante, acoperind toate cele 7 straturi menționate mai sus.

Dintr-un sistem sărac și bolnav format din câteva elemente – o monocultură de gazon, câteva Thuja și 3 mesteceni am creat o oază de diversitate cu multiple beneficii atât pentru noi, oamenii, cât și pentru o varietate de vietăți care au fost atrase de ansamblul creat.

În pozele de ce urmează puteți vedea cum arăta grădina înainte de implementarea proiectului și cum arăta în al treilea an de la implementarea Design-ului de Permacultură.

Pădurile sintropice – Syntropic forests

Acest tip de pădure își are originile în Brazilia. Plantarea sintropică presupune o plantare ultra intensivă, la scară mare. Plantarea se face aproape în linii drepte, existând foarte multe cărări de acces, aproape la fel de multe ca rândurile plantate, pentru a putea gestiona sistemul. Este foarte solicitantă din punct de vedere al menținerii și administrării și este despre producție la scară mare. Și în acest caz sunt folosite multe specii suport, unul din punctele centrale fiind creare de sol fertil.

Pădurile comestibile așa cum au fost descrise de Bill Mollison

Acest tip de păduri comestibile sunt potrivite unor suprafețe mai mari de teren. Ele capătă un aspect mai „sălbatic”, imitând îndeaproape sistemele naturale și diferențiindu-se de acestea prin faptul că speciile regăsite în cadrul lor vor furniza hrană, combustibil și alte resurse pentru oameni.

Aceste păduri comestibile vor reprezenta un mix de specii productive și specii suport, din toate cele 7 straturi, care să furnizeze biomasă și să contribuie la procesele de descompunere a carbonului, vor încuraja biodiversitatea și vor crea nișe pentru diferite tipuri de viețuitoare (insecte benefice, păsări, reptile, amfibieni, etc.), oferind resursele necesare uni trai abundent, fiind totodată cele mai eficiente sisteme de administrat.

În climatul nostru, adică în climatul temperat continental, putem să utilizăm ca specii productive diferiți pomi fructiferi sau nuciferi, precum mărul, părul, prunul, caisul, vișinul, gutuiul, nucul, migdalul, castanul, kaki (soiurile rezistente la ger) etc.

Printre speciile suport din categoria copacilor regăsim arțarul, frasinul, plopul, stejarul, salcâmul, dudul, glădița, arborele de mătase, ultimele trei elemente fiind extrem de prolifice, fixând și azotul în sol.

În stratul tufelor înalte putem include alunul, aronia, socul, sălcioara, Ceanothus și măslinul de toamnă (alte elemente care fixează azotul), lemnul câinesc, smochinul, salcâmul pitic, măturica, liliacul etc.

În stratul tufelor joase regăsim coacăzele, ioșta, afinul canadian, afinul siberian, zmeura, agrișele, rozmarinul și salvia (pot fi aclimatizate în anumite zone), etc.

În ceea ce privește plantele erbacee, aici regăsim o pletoră de elemente ce pot oferi nu doar suport celorlalte elemente din ansamblu, ci și hrană și alte resurse pentru oameni. Regăsim atât plante perene, cum ar fi anghinarele sau sparanghelul, cât și plante anuale, cum sunt plantele medicinale – tătăneasa, sunătoarea, mușețelul, coada șoricelului și plantele din familia apiaceelor, extrem de iubite de multe insecte benefice, sau florile care atrag polenizatori și alte insecte benefice. Tot aici regăsim și foarte multe specii din familia leguminoaselor, ce vor ajuta la fixarea azotului în sol și la procesele de descompunere a carbonului, pentru creșterea masei de materie organice în sol.

În stratul rădăcinoaselor și plantelor cu bulbi putem include o serie de elemente care să decompacteze solul și să creeze canale subterane de compostare și infiltrare a apei, prin rădăcinile pivotante, sau plante care să atragă polenizatori și insecte benefice.

Plantele cățărătoare și vițele sunt și ele elemente importante în ansamblul pe care îl creăm. Putem utiliza vițe productive precum vița de vie, kiwi, akebia quinata, sau vițe care să atragă polenizatorii și alte insecte benefice, precum caprifoiul, sau care să fixeze azotul, precum glicina (Wisteria), etc.

Toate aceste elemente vor funcționa ca un tot unitar și se vor susține reciproc pentru a asigura productivitatea și perpetuarea sistemului.

În filmulețul de mai jos puteți observa cum se pun bazele unei păduri comestibile în climatul temperat. Toate acele plante le-am plantat alături de doi colegi în cadrul atelierului de Păduri Comestibile susținut la Tereny de către Geoff Lawton.

Așa cum menționez și în clip, acesta a fost doar un prim pas în crearea unei păduri comestibile. În etapele următoare vor fi adăugate noi elemente, care să acopere toate cele 7 straturi ale unei păduri. În ziua următoare am împrăștiat un mix de semințe, format din plante leguminoase, flori de câmp, plante medicinale, etc. Stratul de mulci va fi completat pentru a ajunge la o grosime de cel puțin 30 de centimetrii, spunea Istvan. Speciile suport vor fi tăiate (nu integral, ci parțial) și mulcite în anumite perioade specifice, Geoff spunea că ideal este ca ele să fie tăiate după încheierea sezonului cald, când precipitațiile depășesc evaporarea, pentru a asigura materia organică necesară îmbogățirii solului și susținerii micro-biologiei de la nivelul acestuia.

Grădinile pădure

Grădinile pădure sunt foarte asemănătoare cu pădurile comestibile descrise mai sus, diferențiindu-se de acestea prin faptul că ele includ și zone de culturi anuale, iar aportul de resurse adus este mai mare, în acestea fiind adesea utilizat compostul, tocătura de lemn, ceaiurile și extractele de compost, etc. Aceste spații sunt mai ordonate și au un aspect mai puțin sălbatic, însă principiile pe care se construiesc rămân aceleași atât în ceea ce privește cele 7 straturi ale unei păduri, cât și în ceea ce privește biodiversitatea și interacțiunile ce se creează între elementele ansamblului.

Metoda Miyawaki

Această metodă a fost dezvoltată de botanistul japonez Akira Miyawaki și reprezintă o metodă sustenabilă de a crea păduri dense, folosind specii native. Ea are la bază o plantare super intensivă, respectiv o plantare de 30 de ori mai intensivă decât în metodele tradiționale de creștere a unei păduri, ceea ce oferă o eficiență sporită și un randament de 10 ori mai mare în creșterea plantelor.

Secretul rezultatelor deosebite pe care această metodă le aduce constă în plantarea a zeci de specii native la distanțe foarte mici unele de celelalte, acest lucru conducând la creșterea unei păduri ce poate ajunge să nu mai necesite niciun fel de întreținere după doi ani.

În următoarea parte a acestei serii poți citi despre și vedea în imagini procesul de creare a propriei mele păduri comestibile.

Pentru a învăța mai multe despre Permacultură și Științele Regenerative te invit atât să parcurgi materialele pregătite de noi și publicate în secțiunea Articole, cât și să urmărești și să participi la evenimentele pe care le vom organiza în timp – webinar-ii, seminarii și ateliere.