Compostarea – Vermicompostarea

În articolul anterior, „Compostarea – Metoda compostării active – Calitatea compostului”, am explorat cum recunoaștem un compost de calitate și ce caracteristici trebuie să aibă acesta, în funcție de modul în care a fost realizat procesul de compostare. În continuare, vom explora o altă metodă de transformare a materiei organice, în care rolul principal nu mai este al intervenției directe a omului, ci al râmelor: vermicompostarea.

Vermicompostarea

Vermicompostarea este compostarea realizată cu ajutorul râmelor.

Există mai multe specii de râme utilizate în acest proces, însă cele mai eficiente și răspândite sunt râmele roșii de compost, din specia Eisenia fetida. Acestea pot consuma cantități mari de hrană într-un interval scurt de timp.

Vermicompostarea reprezintă o alternativă excelentă la compostarea termică, mai ales în situațiile în care există limitări de spațiu sau timp. Este, de asemenea, o metodă mai comodă, deoarece aerarea este realizată în mod natural de către râme.

Această metodă poate fi aplicată atât la scară mică — în gospodării sau chiar în apartamente — cât și la scară mare, comercială.

În acest articol ne vom concentra pe vermicompostarea la scară mică.

Însă, înainte de a aborda partea practică, este important să înțelegem mai bine fiziologia râmelor.

Aspecte legate de fiziologia râmelor

Râmele nu au plămâni și respiră prin piele. Din acest motiv, substratul în care trăiesc trebuie să fie umed, dar nu îmbibat cu apă.

Deși nu se pot îneca în sensul clasic, râmele mor dacă sunt menținute într-un mediu saturat cu apă. Se consideră că acest lucru este cauzat de acumularea acidului carbonic la suprafața pielii.

Un aspect esențial este că râmele nu tolerează mediile acide. Pielea lor este extrem de sensibilă, iar expunerea la condiții acide sau la lumina directă a soarelui le poate afecta grav.

Lumina directă le deshidratează, iar radiațiile ultraviolete le pot distruge. Din acest motiv, râmele evită lumina și caută medii protejate.

Râmele au cinci inimi — mai exact cinci vase contractile care asigură circulația sângelui.

Sunt hermafrodite, fiecare individ având ambele sexe. În urma împerecherii, rezultă coconi — mici structuri aurii în care pot exista între 2 și 7 ouă. Specia Eisenia fetida se reproduce rapid și, în condiții optime, își poate dubla populația în 2–3 luni.

Ce mănâncă râmele?

Râmele sunt atrase de materia organică datorită microorganismelor care se dezvoltă pe suprafața acesteia.

Ele se hrănesc în principal cu bacterii, fungi, protozoare, nematode și micro-artropode.

Deși pot consuma și alte organisme, bacteriile și fungii reprezintă hrana lor principală, deoarece sunt ușor de capturat.

Este important de reținut că râmele nu descompun materia organică. Ele o fragmentează mecanic, în căutarea microorganismelor de care se hrănesc. Procesul de descompunere este realizat exclusiv de bacterii și fungi.

Ce le oferim râmelor?

Râmele pot consuma o varietate mare de materie organică.

Există însă câteva excepții: ceapa, usturoiul și citricele trebuie evitate. De asemenea, nu se recomandă resturi de mâncare gătită, carne, ouă sau lactate.

Cojile de ouă pot fi utilizate, însă trebuie mărunțite.

Un amestec potrivit poate include: coji de ouă măcinate, zaț de cafea, praf de kelp, praf de lucernă, resturi vegetale (eventual congelate pentru o procesare mai ușoară) și carton.

Tipul de hrană influențează direct raportul dintre bacterii și fungi în vermicompost.

Cu cât materia este mai bogată în carbon (carton, lemn), cu atât compostul rezultat va fi mai bogat în fungi. Praful de kelp susține, de asemenea, dezvoltarea fungilor.

De aceea, este recomandată o hrană variată, cu un conținut ridicat de carbon, pentru a obține un vermicompost bogat în fungi benefici — esențiali în majoritatea ecosistemelor cultivate.

Un alt aspect important este că râmele nu distrug semințele. Prin urmare, acestea trebuie îndepărtate sau materialul trebuie tratat termic înainte.

În sistemele mici, selecția manuală este suficientă. În sistemele mari, este necesară o precompostare termică.

În ceea ce privește patogenii, aceștia sunt distruși în timpul trecerii prin tractul digestiv al râmelor.

Continuă să înveți despre vermicompostare în partea următoare, „Compostarea – Vermicompostarea – Ferma de râme”.

Pentru a învăța mai multe despre Permacultură și Științele Regenerative te invit atât să parcurgi materialele pregătite de noi și publicate în secțiunea Articole, cât și să urmărești și să participi la evenimentele pe care le vom organiza în timp – webinar-ii, seminarii și ateliere.